azi

Privesc la cei din fata mea si zambesc. Pe fundal se aude o melodie care acum cativa ani ma ucidea, care ma facea sa vorbesc tremurat, si cei din fata mea stiu, pentru ca la vremea respectiva comentam impreuna respectivele versuri. Acum ma lasa nepasatoare. Adica, simt ca e o melodie speciala, dar nu mai cad in extaz cand o aud.
De ce zambesc?
Pentru ca persoana din fata mea crede probabil ca am aceleasi trairi ca acum ani de zile. Vad asta in privirea lui. Dar nu le am. Tot ce am acum e o oarecare stanjeneala, pentru ca se asteapta de la mine un anumit comportament, si nu am chef sa ma port ca si cum as fi sensibila. Si mai am o bucurie moderata ca nu mai trebuie sa trec de una singura prin atat de puternice sentimente cum e dragostea. Decat sa se mai intample inca o data asa, sa fiu singura, eu si sentimentele mele pentru altcineva, prefer sa fiu ca acum. Insensibila si nepasatoare. Macar asa singuratatea nu e o povara.