sechele sentimentale

eh…
N-am reusit sa-mi pastrez emotiile intense. O perioada, am crezut ca dragostea nu exista, e doar o pacaleala care dispare ca prin farmec atunci cand apare sexul. Si ca apoi totul se reduce la rutina.
Doar ca, din nou, dragostea aia in care nu mai credeam m-a luat pe neasteptate. De fapt, cred ca e un sentiment de vinovatie.
Am fost pentru cateva zile impreuna cu niste colege-prietene intr-un loc relaxant, cu persoane din mai multe tari. Si am constatat ca doamnele prietene habar n-au cine sunt si ce-mi place. Dintre toti strainii care erau acolo, eu am facut pe ghidul pentru trei dintre ei. Din nou apartineau unei alte lumi decat a noastra. Nu aveam niciun gand ascuns, pur si simplu imi faceam datoria de a-i plimba prin Romania. Dar prietenele mele aveau nevoie de distractie, asa ca au insistat cu multe rasete pe o posibila legatura a mea cu unul dintre ei. Ce e drept, nu se inselau prea mult, numai ca dupa secventa extrem de hazlie pentru ele, eu n-am mai putut sa ma uit la ei. Nu doar la cel “cu pricina”, la niciunul dintre ei. Evident ca n-au inteles nimic. El a incercat, eu am tacut si am fugit imediat cum am putut. Mi-a spus ca la intoarcere vrea sa mearga la cumparaturi in Bucuresti, nu m-am oferit sa-l insotesc. Nu mi-a cerut. Am stat 2 zile in acelasi oras, separat. Eu speram ca, la intoarcerea lui in tara lui, sa vorbim virtual.
Nici nu se gandeste.
Nu pot decat sa-mi primesc pedeapsa.
Care e greseala mea? Ca am suferit atat de mult atunci, candva, cand primul despre care am scris aici refuza orice ii ofeream eu, incat acum nu mai fac nimic decat atunci cand mi se cere in mod expres. Iar acest barbat, care imi placea chiar foarte tare, n-are de unde sa stie ce sechele sentimentale am eu.